O viață sub teroarea lagărelor siberiene (II)
Articole de la același autor
Mărturisirile unui erou al României: "Mi-am pus pistolul la tâmplă când am crezut că voi ajunge prizonier!"
22 Noiembrie 2014
Cele mai periculoase cartiere din Constanța
19 Noiembrie 2014
Cererea de extrădare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă de SUA
01 Noiembrie 2014
Imagini spectaculoase! Tainele bazei de hidroaviație de la Palazu Mare
15 Noiembrie 2014
Grenadă găsită în curtea Școlii nr. 12 din Constanța
01 Noiembrie 2014
Constănțeanca Marta Vasiliu se numără printre puținii care au scăpat cu viață din lagărele siberiene. A reușit, cu greu, să ajungă înapoi în țară, dar nici aici nu s-a simțit în siguranță; ci a trăit toată viața cu teama în suflet că, la orice pas greșit, ar putea fi trimisă înapoi în infernul geros.
Zece ani a suferit constănțeanca Marta Vasiliu în lagărele siberiene, iar clipele teribile prin care a trecut le-am prezentat în ediția de joi, 11 decembrie, a "Cuget Liber". Nici după ce și-a ispășit pedeapsa, însă, nu a fost lăsată să plece spre Constanța, în România, sau în Basarabia, de unde a fost arestată. Ci, așa cum se întâmpla cu toți cei care ieșeau din lagăre - cei puțini care scăpau cu viață! - a fost deportată într-un sătuc, pentru a continua să muncească pentru ruși.
Deportată într-un sat, lângă Odessa
"După ispășirea pedepsei, m-au deportat într-un sătuc uitat de Dumnezeu, la 80 de km de Odessa. Oricum era, scăpasem de Siberia, după zece ani în care frigul a fost de nesuportat. Într-un fel, eram liberă. Căci este o diferență între a fi închis într-un lagăr, forțat la muncă silnică, până la epuizare totală, cu soldați și câini care ne păzeau și între a fi deportat, fie și în Siberia, cu tot cu familie", a povestit constănțeanca.
După două săptămâni pe drum, constănțeanca a ajuns în sătucul respectiv și s-a prezentat la securitatea din localitate. "Imediat mi-au dat o gazdă și a doua zi cineva m-a dus la colhoz. Munceam alături de toți ceilalți, primind la sfârșit de lună bani pentru munca depusă. Timpul trecea, iar eu nu știam ce să fac. Doream să ajung înapoi acasă, în România. Mi-a fost însă frică să trec ilegal frontiera - erau unii care se ocupau de așa ceva! Dar îmi era frică să nu mă prindă, să intru din nou în pușcărie. Așa că am trăit într-o stare de resemnare. Până într-o zi, când mi-am spus că trebuie să risc. Trecuse mai bine de doi ani", a continuat femeia.
Așa că și-a făcut planul să ajungă la Moscova, la Ambasada României. "Gazda pe care mi-o dăduse Securitatea era omul lor, știam asta. În fiecare săptămână trebuia să dea raportul de cum mă comportam: dacă plângeam, dacă râdeam, ce povesteam de obicei. Într-o dimineață, după ce am mâncat, i-am spus gazdei că plec la muncă. Eu, însă, în loc să mă prezint la locul de muncă, am fugit spre rata care mergea la Odessa. Ajungând în gara centrală din Odessa mi-am cumpărat un bilet de tren, clasa a II-a, pentru Moscova. După atâția ani, cunoșteam perfect limba rusă. Speram să mă descurc când ajungeam la Moscova, căci știam strada și numărul de sector unde era Ambasada României. Dar nu aveam niciun act asupra mea, îmi era o frică îngrozitoare.
La Moscova am ajuns în toiul nopții, așa că a trebuit să rămân în incinta gării. La hotel nu puteam merge, căci nu aveam niciun act la mine. Am dormit în gară, lângă alți pasageri care așteptau trenurile. A doua zi dimineață am întrebat la biroul informații unde era strada pe care se afla Ambasada României și am pornit într-acolo".
Două zile a așteptat să intre în audiență, în Ambasada României
La ambasadă, însă, i s-a cerut să completeze un formular, să lase un memoriu și să se întoarcă după două zile. Așa că a fost nevoită să se întoarcă înapoi pe stradă, de unde oricând putea fi ridicată de oamenii legii. "Normal ar fi fost, fiind cetățean român care ceream ajutorul în disperare, să fiu primită, nu să fiu amânată până când era analizat formularul pe care cerusem «repatriere». Așa s-ar fi întâmplat în timpuri normale, dar nu în 1956. Eram înnebunită când am auzit, dar nu aveam ce face. Noaptea am dormit în gară, iar ziua, ca să nu fiu luată la ochi, am mers la Muzeul Tretiacova, unde mi-am petrecut timpul cu mai multe rânduri de vizitatori. Apoi, la fel, pentru a nu fi luată la ochi, a doua seară am fost la altă gară. Când a sosit ziua indicată să mă întorc la Ambasadă, așteptam răspunsul cu sufletul la gură. Am fost primită în incinta instituției, unde am fost condusă la ambasador", își amintește femeia. După ce i-au ascultat povestea și rugămintea de a fi lăsată să se întoarcă la Constanța, unde o aștepta mama ei, pe care nu o mai văzuse de mai bine de zece ani, ambasadorul a asigurat-o că o va ajuta, dar că trebuie să se întoarcă în sătucul de lângă Odessa și să aștepte actele.
"Nu aveam prea multă încredere în ceea ce-mi spuneau, dar așa am făcut. M-am întors în sat și m-am prezentat la Securitate. Când m-au văzut, au început să țipe la mine, dar le-am arătat adeverința de la ambasadă și m-au lăsat în pace", a mai povestit Marta Vasiliu.
Răspuns așteptat nouă luni
Trei luni au trecut până când securiștii din sătucul respectiv au anunțat-o că a sosit pașaportul. Dar nici atunci nu i s-a dat voie să plece, ci a trebuit să mai aștepte șase luni, pentru a-i sosi și viza.
Înainte de a primi permisiunea de a se întoarce în România, însă, constănțeanca a fost obligată să dea o declarație pe propria răspundere ale cărei cuvinte o vor urmări toată viața…
"Atunci am fost chemată din nou la Securitate. Mi-au întins o foaie și un stilou și mi-au spus să scriu ce-mi dictau ei. Suna cam așa: «Subsemnata dau următoarea declarație că din clipa când voi trece granița României, niciodată, nicăieri, nici în biografiile ce vor urma, nu voi pomeni despre închisorilor și lagărele prin care am trecut». De asemenea, am fost avertizată că ar fi păcat, fiind atât de tânără, să mă întorc de unde abia plecasem. Iscălitura pe care am dat-o a fost biletul meu spre libertate. Plecase de acasă o copilă de 14 ani și jumătate și se întorcea un om matur, o femeie în toată firea, de aproape 29 de ani", oftează constănțeanca amintindu-și. Dar greul nu trecuse! Căci acasă o așteptau altă suferință…
Tragedia care o aștepta la Constanța
"Înainte de a pleca, am trimis o scrisoare mamei, prin cineva. I-am spus că am primit pașaportul care-mi dă dreptul să revin în țară și că, în curând, voi fi acasă. De mai bine de un deceniu nu știuse nimic despre mine, nici măcar dacă mai trăiesc. Mama a primit scrisoarea mea, dar vestea că încă mai trăiesc a fost prea puternică pentru ea. A făcut atac de cord și a murit pe loc, nemaiputând fii salvată. Așa că, atunci când am ajuns acasă, i-am găsit mormântul proaspăt", spune cu lacrimi în ochi bătrâna.
A îndrăznit să povestească greutățile prin care trecuse doar unui cuplu ce fusese apropiat de mama ei. Dar și aceștia s-au speriat și nu au dorit să o găzduiască în casa lor, de teamă că ar putea avea probleme cu Securitatea.
"Astfel că, întoarsă în țară, m-am trezit din nou singură în stradă, o străină printre străini. Eram speriată, mai ales că găsisem în țară și armata rusă. Nu eram liberă!
Când m-am trezit singură pe stradă, m-am gândit ce pot să fac. Singura soluție ce mi-a trecut prin minte, la acea oră, a fost să merg la partid, să le cer ajutorul. A fost un act de curaj din disperare. Cu teama în suflet, am mers la sediul partidului, le-am pus pe masă pașaportul și biletul de tren și le-am spus că vin din Rusia, că mama mea, pentru care venisem, abia murise, și nu mai am pe nimeni. Și că, dacă aș fi știut mai devreme, nu mai veneam, căci îmi era bine în Rusia. Această inspirație de moment a fost salvarea mea. Mi-au dat și serviciu, și casă. Pentru moment, a fost bine, dar nu pentru multă vreme, căci am aflat că aveam dosar la Securitate", ne-a relatat constănțeanca despre primele momente după întoarcerea acasă.
Nici soțul nu a știut de suferința ei!
Deși observată îndeaproape de Securitate, a încercat să-și vadă de viață. Având grijă, însă, să nu mai spună, nimănui, despre faptul că a fost în lagăr sau despre chinurile îndurate. A ascuns suferința adânc în suflet și nici măcar soțului ei, dr. Neculae Vasiliu, nu i-a spus. "Am încercat, înainte de căsătorie, să-i spun tragedia vieții mele, dar el nu a vrut să audă nimic. Mi-a pus mâna la gură și mi-a spus că nu-l interesează nimic din trecutul meu, orice ar fi fost. Nu cred că bănuia măcar despre ce era vorba!", a continuat femeia istorisirea.
După căsătorie, cei doi s-au mutat în București, unde Marta Vasiliu a lucrat în contabilitate.
Cu puțin timp înainte de Revoluție, Marta Vasiliu a primit o ultimă vizită de la Securitate: "Era cu opt luni înainte de Revoluție, eu eram deja pensionară, eram acasă, când cineva a sunat la ușa apartamentului nostru din București. Am deschis, iar doi bărbați s-au legitimat ca fiind de la Securitate și au cerut să vorbească cu mine. Au intrat în casă și mi-au spus, foarte încruntați că știu că fac parte din grupul lui Radu Filipescu (n.r. cunoscut disident, opozant al regimului comunist) și să le spun cine mai face parte din grupul respectiv. Le-am răspuns că știam cine era Filipescu, dar niciodată nu-l văzusem, nu-l cunoscusem și nici nu făceam parte din grupul lui.
Așa au țint-o cam două ore. Am crezut că mă vor aresta. Dar ei au plecat, spunându-mi că vor reveni". Cei doi agenți nu au mai revenit, în schimb, a avut loc Revoluția. Iar viața constănțencei s-a schimbat.
"Abia atunci am simțit că pot să respir, că sunt liberă. Abia atunci nu m-am mai temut. Soțul meu a aflat întâmplător, după Revoluție, despre suferința pe care am purtat-o în suflet toată viața. Îmi făcusem dosarul pentru înscrierea în Asociația Foștilor Deputați Politici, iar soțul l-a găsit în casă. Eu eram plecată în oraș, iar când m-am întors acasă, l-am găsit în picioare, în sufragerie, cu dosarul în mână. Era înlemnit, nu știa ce să-mi spună", a completat Marta Vasiliu.
După moartea soțului, în 2008, femeia s-a întors în Constanța. Locuiește într-un bloc cu zece nivele, dar puțini din cei care o înconjoară îi cunosc povestea vieții. De teamă, a ținut-o ascunsă, și așa s-a obișnuit și după Revoluție. Chiar dacă, așa cum ne spune, "Revoluția mi-a redat libertatea sufletului".
Comentează știrea
taby
12 decembrie 2014
lucru la domiciliu
Oferta noua de lucru la domiciliu! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul "Info" la adresa de email:[email protected]
MIHA
12 decembrie 2014
LUCRU DOMICILIU
Un job pentru fiecare, indiferent de varsta-cunostinte minime de folosire a calculatorului,timp de lucru doar 3 ore pe zi pentru castiguri de minim 300 dolari pe luna,oferta valabila pentru toate zonele tarii,mai multe detalii; trimIte "info" la adresa [email protected],pentru mai multe detalii
RODICA
14 decembrie 2014
NOUTATE ABSOLUTA,DOAR ACUM!
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
Articole pe aceeași temă
Marţi, 19 August 2014
Vineri, 25 Aprilie 2014